Greenpeace România a anunţat că a dat în judecată Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină...
Cristian Buşoi, preşedintele Comisiei ITRE din Parlamentul European, a declarat că prin exploatarea gazelor din Marea Neagră, România contribuie la...
OMV Petrom anunţă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep, peste 80% din valoarea contractelor de execuţie fiind atribuită. Compania...
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunţat că în 2027 ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep şi a menţionat că acesta este cel mai...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că nu vom avea probleme în asigurarea consumului intern de gaz în această iarnă şi a adăugat că, în...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, luni, o întrevedere cu o delegaţie a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia au fost...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că îşi doreşte o creştere semnificativă a consumului de gaze în România, pentru că acest lucru ar însemna...
Premierul Marcel Ciolacu salută, vineri, începerea efectivă a fazei de dezvoltare a zăcămintelor în cadrul celui mai mare proiect de gaze naturale din zona...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, luni seară, că Platforma Neptun Deep are toate şansele să facă din România liderul Europei în producţia de...
CEO-ul companiei Petrom, Christina Verchere, a declarat joi în cadrul evenimentului privind anunţul companiilor OMV Petrom şi Romgaz de a dezvolta Neptun Deep,...
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat joi la evenimentul legat de anunţul companiilor OMV Petrom şi Romgaz de a dezvolta Neptun Deep, organizat la...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în cadrul evenimentului de la Palatul Victoria organizat cu prilejul anunţului companiilor OMV Petrom şi Romgaz de a...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite miercuri că, urmare a măsurilor adoptate de executiv în ultimul an şi jumătate, România îşi va câştiga...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu scrie joi că s-a făcut un nou pas important pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep, prin...
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan acuză compania OMV Petrom că ”în momentul ăsta nu doreşte” ca România să devină jucător regional în domeniul...
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat conducerii OMV, în discuţiile pe care le-a avut luni la COtroceni cu o delegaţie a OMV Petrom, începerea cât mai...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că tranzacţia în valoare de peste 1 miliard de dolari prin care Romgaz a cumpărat participaţia companiei Exxon...
Producătorul român de gaze Romgaz a anunţat vineri că a încheiat un acord de exclusivitate cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd., pe...
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est şi Romgaz, a anunţat vineri că va deveni operator, în cazul în care Romgaz finalizează...
Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, vrea să achiziţioneze servicii jurdice pentru a negocia cumpărarea unei cote...